Condiționalul în engleză- Condiționalele din limba engleză

Cuprins

Învață să vorbești engleza fluent online cu profesor calificat

Testează-ți nivelul de engleză online

Verbele condiționale în limba engleză sunt folosite, de regulă, pentru a specula ceea ce s-ar putea întâmpla, ce s-ar fi putut întâmpla, ori ce ne-am dori să se întâmple. În limba română, am putea spune că echivalentul acestuia ar fi modul „condițional-optativ”, ce exprimă o acțiune dorită, realizabilă, ori dacă este îndeplinită o anumită condiție. Cu toate acestea, în limba engleză formele condiționale din limba engleză sunt folosite în fraze ce includ verbe la timpul trecut. Acest tip de utilizare este denumită „the unreal past” (trecut ireal), deoarece folosim timpul trecut, însă nu ne referim neapărat la ceva ce s-a întâmplat. Dacă vrei să înveți limba engleză, dar nu știi de unde să o apuci, îți recomandăm un curs de engleză pentru începători – online, cu profesori calificați. Acesta te va ajuta să pui bazele cunoașterii limbii engleze, și totodată să îți depășești frica de a vorbi în limba engleză.
Revenind, condiționalul în engleză este de mai multe tipuri. În cele ce urmează, vom sintetiza mai întâi, schematic, cum arată în mare fiecare tip de condițional, iar mai apoi le vom analiza, pe rând, bifând modul de formare, când se utilizează, dar și câteva exemple. Cert este că în toate tipurile condiționalului, enunțurile sunt alcătuite dintr-o propoziție principală, și una secundară „if”.

Tipul de condițional

Utilizare

Timpul verbal al propoziției secundare – „if”

Timpul verbal al propoziției principale

Zero

Adevăruri general valabile

Prezentul simplu

Prezentul simplu

Tipul 1

O posibilă condiție și rezultatul ei probabil

Prezentul simplu

Viitorul simplu

Tipul 2

O condiție ipotetică și rezultatul ei probabil

Trecut simplu

Condițional prezent sau condițional prezent continuu

Tipul 3

O condiție ireală din trecut și rezultatul ei probabil în trecut

Trecutul perfect

Condițional perfect

Tip mixt

O condiție trecută ireală și rezultatul ei probabil în prezent

Trecutul perfect

Condițional prezent



Condiționalul 0 în engleză- if conditional engleză

Condiționalul de tip 0, sau „if conditional” se folosește atunci când rezultatul se va întâmpla întotdeauna. Așa cum am menționat și anterior, acest tip de condițional se folosește în cazul propozițiilor general valabile. De exemplu, dacă apa ajunge la 100 de grade Celsius, aceasta va fierbe mereu. Este un fapt. De asemenea, folosim condiționalul 0 când vorbim la modul general, nu despre o situație anume.

Condiția (if clause)

Propoziția principală (rezultatul)

If you heat ice,

it melts

If it rains,

the grass gets wet

If babies are hungry,

they cry.

 Ca în toate propozițiile condiționate, ordinea clauzelor nu este fixă. Poate fi necesar să rearanjăm pronumele, ori să ajustăm punctuația atunci când schimbăm ordinea propozițiilor, însă sensul va fi identic și neschimbat. Iată mai multe exemple:

  • If you freeze water, it becomes a solid – Dacă îngheți apa, aceasta devine solidă.
  • Plants die if they don’t get enough water – Plantele mor dacă nu primesc suficientă apă.
  • If my husband has a cold, I usually catch it. – Dacă soțul meu este răcit, de obicei răcesc și eu
  • If public transport is efficient, people stop using their cars. – Dacă transportul public este eficient, oamenii nu își mai folosesc mașinile
  • If you mix red and blue, you get purple. – Dacă amesteci roșu și albastru, obții violet.

Condiționalul 1 în engleză

În limba engleză, condiționalul de tip 1 este folosit pentru a face trimitere către prezentul sau viitorul în care situația este reală. De asemenea, aceste propoziții se bazează pe fapte și sunt folosite pentru a exprima lucruri din lumea reală, și despre situații particulare. Condiționalul 1 se folosește adesea când vine vorba despre a da avertismente.

If clause

Main clause

If + prezentul simplu

Viitorul simplu

If you don’t hurry,

you will miss the train

If it rains today

you will get wet.

            Pentru a înțelege mai bine condiționalul în limba engleză, mai jos vei găsi o listă cu alte câteva exemple pentru propoziții cu condiționalul de tip 1:

  • If you drop that glass, it will break. – Dacă arunci acel pahar, se va sparge.
  • I may finish that letter if I have time. – Pot să termin scrisoarea aceea dacă am timp.
  • If he calls you, you should go. – Dacă te sună, ar trebui să pleci.
  • If you buy my school supplies for me, I will be able to got o the park. – Dacă îmi cumperi rechizitele școlare, voi putea merge în parc.
  • If you don’t leave, I will call the police. – Dacă nu pleci, voi chema poliția.
  • If you don’t hurry, you will miss the bus. – Dacă nu te grăbești, o să pierzi autobuzul.



Condiționalul 2 în engleză

Condiționalul de tip 2 în engleză se folosește pentru a ne referi la o situație din prezent care nu este reală, și rezultatul său dacă ne imaginăm că este reală. Aceste propoziții nu se bazează pe fapte. Cu alte cuvinte, condiționalul de tip 2 se folosește atunci când vrem să exprimăm o condiție ipotetică și rezultatul probabil al acesteia. Iată modul de formare:

If clause

Main clause

If + trecutul simplu

Condițional prezent sau condițional prezent continuu

If you went to bed earlier,

you would not be so tired.

If it rained,

you would get wet.

If I spoke Italian

I would be working in Italy.

Condiționalul de tip 2 se referă la o condiție improbabilă sau ipotetică și rezultatul posibil al acesteia. Aceste propoziții, la fel cum am menționat și anterior, nu se bazează pe o situație reală. Astfel că, în propozițiile condiționale de tip 2, timpul este acum sau în orice moment, iar situația este ipotetică. Iată mai multe exemple cu acest tip de condițional:

  • If the weather wasn’t so bad, we would go to the park. (but the weather is bad so we can not go)- Dacă vremea nu era atât de rea, mergeam în parc.
  • If I was the Queen of England, I would give everyone a chicken. (but I am not the Queen.) – Dacă aș fi regina Angliei, aș da tuturor câte un pui.
  • If you really loved me, you would buy me a diamond ring. – Dacă m-ai iubi cu adevărat, mi-ai cumpăra un inel cu diamante.
  • If I knew where she lived, I would go and see her. – Dacă aș ști unde locuiește, m-aș duce să o văd.



Condiționalul 3 în engleză

Condiționalul de tip 3 este folosit pentru a se referi la un timp care este în trecut și la o situație care este contrară realității. Faptele pe care se bazează sunt opusul a ceea ce este exprimat. Condiționalul de tip 3 este folosit pentru a se referi la o condiție trecută ireală, și la rezultatul probabil din trecut. În aceste tipuri de propoziții condiționale, „if clause” folosește trecutul perfect, iar „main clause” folosește condiționalul perfect.

If  cluase

Main clause

If + trecut perfect

Condițional perfect sau condițional perfect continuu

If you had studied harder,

you would have passed the exam.

If it had rained,

you would have gotten wet.

If I had accepted that promotion,

I would have been working in Milan.

 

De asemenea, condiționalul de tip 3 se referă la o condiție imposibilă în trecut și la rezultatul ei probabil în trecut. Aceste propoziții sunt ipotetice și ireale, deoarece acum este prea târziu pentru ca starea sau rezultatul ei să existe. Totodată, există un oarecare regret, sau o remușcare în propozițiile condiționale de tip 3. Realitatea este opusul sau contrar a ceea ce exprimă propoziția. În propozițiile condiționate de tip 3, timpul este trecut, iar situația este ipotetică. Exemple:

  • If I had known you were coming, I would have baked a cake. (But I didn’t know and I didn’t bake a cake) – Dacă aș fi știut că vii, aș fi copt o prăjitură.
  • I would have been happy if you had called me on birthday. (But you didn’t call me and I am not happy) – Aș fi fost fericit dacă m-ai fi sunat de ziua de naștere.
  • If you had given me your e-mail, I would have written to you. – Dacă mi-ai fi dat e-mailul tău, ți-aș fi scris.
  • I’d have bought you a present if I’d known it was your birthday. – Ți-aș fi cumpărat un cadou dacă aș fi știut că este ziua ta.



Condiționalul de tip mixt în limba engleză

Condiționalul de tip mixt este folosit pentru a se referi la un timp care este în trecut și o situație care este în curs de desfășurare în prezent. Faptele pe care se bazează sunt opusul a cee ace este exprimat. Acest tip de condițional este folosit pentru a se referi la o condiție trecută ireală, și posibilul rezultat al acesteia în prezent. În acest caz, „if clause” folosește trecutul perfect, iar „main clause” folosește condiționalul prezent.

If clause

Main clause

If + trecut perfect sau trecut simplu

Condițional prezent sau condițional perfect

If I had worked harder at school,

I would have a better job now.

If we had looked at the map,

we would not be lost.

If you weren’t afraid of spiders,

you would have picked it up and put it outside.

Propozițiile condiționale mixte se referă la o situație prezentă ireală și la rezultatul trecut probabil, dar ireal. În aceste propoziții condiționale mixte, momentul din „if clause” este acum sau întotdeauna, iar timpul din „main clause” este înainte de acum. De exemplu, „If you weren’t afraid of spiders” (Dacă nu ți-ar fi fost frică de păianjeni) este contrar realității prezente, iar „you would have picked it up” (l-ai fi luat) – este de asemenea contrar realității trecute, pentru că nu l-ai luat. Mai multe exemple:

  • I’d have been able to translate the letter if my Italian was better. – Aș fi putut traduce scrisoarea, dacă aș fi știut limba italiană mai bine.
  • If I was a good cook, I’d have invited them to lunch. – Dacă aș fi fost un bucătar bun, i-aș fi invitat la prânz.
  • If the elephant wasn’t in love with the mouse, she’d have trodden on him by now. – Dacă elefantul nu ar fi fost îndrăgostit de șoarece, l-ar fi călcat până acum.

Dacă vrei în continuare să îți ții mintea permanent antrenată, îți recomandăm alte exerciții de gramatică, clasate pe categorii, așa încât să îți poți alege exact ce capitole crezi că e necesar să pui la punct. 

Exerciții cu condiționale în engleză

Află toate detaliile despre cursurile noastre!

Te așteptăm
la Burlington

Hey!

Vrei să-ți îmbunătățești engleza?

Acum la Burlington English ai 20% reducere.